Una din caracteristicile socielismului a fost nationalizarea proprietatilor, in jurul anilor ’40. Evident ca dupa caderea acestor regimuri, una din prioritati a fost recuperarea proprietatilor. In cazul ansamblurilor rezidentiale, procesul similar a fost privatizarea. Singurul exemplu similar de privatizare extinsa in vestul Europei a fost cea din timpul lui Margaret Thatcher cand 2 milioane de unitati publice inchiriate au fost privatizate in decursul a 15 ani in Marea Britanie din stocul total de 6 milioane. Tarile estice au depasit aceasta realizare prin privatizarea intre 1990 si 1994 a 3,1 milioane de apartamente inchiriate din stocul total de 10 milioane.Conditiile de vanzare au fost foarte avantajoase si a dus la privatizarea a 77% din stocul existent catre chiriasi. Aceasta privatizare “la oferta” a fost probabil cea mai rapida si mare privatizare a proprietati imobiliare din istorie. Totusi, moderinizarea atat de necesara a sectorului public de locuinte din tarile necesare ar fi putut fi organizata si in alte moduri. Una dintre alternative ar fi putut fi privatizarea managementului, in locul proprietatii individuale. Acest model a fost aplicat numai in Germania, unde in locul vanzarii catre chiriasi, intreg stocul locativ a fost transferat asociatiilor locative non profit. Aceasta privatizare in masa a avut si efecte negative: cresterea inegalitatilor si a diferentelor socio-spatiale, diferente crescande a sanselor de intretinere a partilor aflate in proprietate dintr-o cladire mai mare care au dus la probleme speciale legate de coordonare in cladirile. Din cauza sistemului decizional fragmentat, a devenit foarte dificila administrarea prin vointa majoritatii locatarilor, atat timp cat un numar mic de locatari poat bloca deciziile legate de investitii. Trebuie mentionat faptul ca tranzitia a fost foarte dificila in anumite grupuri de tari: Germania: introducerea sistemului de inchirieri de tip piata;Ungaria si Slovenia: proprietate;Cehia, Slovacia si Polonia: crestere mai lenta a ocuparii de catre proprietari, cooperative substantiale si stoc public de locuinte pentru inchieriere;Romania, Bulgaria, Albania: dominanta ocuparii de catre proprietari individuali.
Situatia actuala: problemele amsamblurilor rezidentiale
Comparatia datelor de baza arata ca ansamblurile rezidentiale au fost construite in vest la standarde mai inalte decat in tarile est-europene. Cel mai usor mod de dovedire este comparatia intre suprafata unitatilor: ponderea unitatilor cu pste 100 mp este de 20% in vest, in timp ce in este, astfel de unitati nu exista practic. Unitatile cu patru sau mai multe camere este 37%, fata de numai 4% in est. Aste aspecte legate de calitatea fizica arata ca in vest valoarea este mai rdicata a fondului locativ. Insa, tot comparativ s-a stabilit ca in ciuda acestor neajunsuri, in est se observa o mai mica segregare sociala, practic toate categoriile sociale coezista in acelasi ansamblu rezidential, in contrast puternic fata de ceea ce se intampla in vest. In alte cazuri, schimbari intervenite au determinat aceste probleme (colapsul economic la nivel local, imbatranirea demografica sau fizica).
Politicile destinate problemelor ansamblurilor rezidentiale
In tarile vestice, pot fi distinse trei perioade in legatura cu formularea politicile privind spatiile locative mari. In anii ’80, au fost formulate primle epolitic care sa adreseze problemele economice si sociale care au intervenit in schimbarea compozitiei ansamblurilor rezidentiale, alta decat cea sperata de constructori si politicieni. In ’90 a fost dezvoltata o abordare mai complexa deoarece devenise clar ca imbunatatirile fizice costisitoare a dus doar la o rezolvare temporarar si a fost posibila atingerea unor schimbari durabile fara a fi rezolvate problemele socio-economice si culturale ale ansamblurilor. Tendinta a fost de a integra diferite politici, anterior separate, in care activitatile agentiilor locale diferite sa se integreze si sa intervina focalizatn cu participarea responsabililor locali. In cazuri multor ansambluri rezidentiale, acest al doilea val de politici bazate pe acest tip de guvernare a determinat o normalizare a situatie si aceste ansambluri au devenit mai mult sau mai putin stabile si componente normale ale pietei imobiliare. Insa au existat cazuri in care nici aceste interventii integrate nu au dat rezultate si la inceputul secolului a fost reconscut faptul ca nu toate ansamblurile rezidentiale poti fi pastrate (mai ales in s-au afundat la nivelul de jos al ierarhiei sau au acumulat probleme sociale peste o anumita masura). Astfel ca demolarile au devenit instrumente din ce in ce mai des folosite. Aceste demolari au fost folosite pentru solutionarea problemelor de calitate sau pentru schimbarea structurii populatiei. Ultimele eforturi tintesc catre legaturile dintre locuinte si pietele muncii in contextul regional, la efectele interventiilor locale, la aspectele legate de securitate urbana si criminalitate si la cele legate de coeziune sociala.
